Nazistul din mine


 

Se uită la mine cu ochi mari, plini de lacrimi. 

Fața și postura lui s-au schimbat. 

În fața mea nu mai văd adolescentul care mi-a cerut ajutorul, ci un bărbat adult aproape de 50 de ani. 

Pentru prima dată în viață lui adultă, își voie se uite cu dragoste la bunicul său, unul dintre strămoșii săi. Cu dragostea unui nepot. 

Bunicul care era nazist în Germania în timpul celui de al doilea război mondial. 

Un tabu din povestea familiei s-a spart, ne uităm împreună la cioburile de amintiri ca de oglindă. 

Fiecare ciob reflectă dragostea, pentru el. 

A avut loc o deblocare. În fața ochilor noștri, adânc în inima clientului. 

El stă acolo, pentru câteva minute, în focusul fluxului de dragoste al familiei sale îndreptate spre el. 

Un mic dar intens punct culminant vindecător într-un anumit moment specific al constelației individuale LIP. 

Membrul familiei care a fost cândva exclus din sistemul familial se reașează la locul său, în inima nepotului, descendentului său. 

Și astfel reapare și energia masculină în el și devine mai puternică. 

Fața și postura lui s-au schimbat. 

Ca și privirea lui, prezența și energia lui. 

Prima constelație individuală din viața mea pe care l-am facilitat în limba engleză. 

Sunt recunoscător pentru talentul meu de a comunica în mai multe limbi. 

-l primească înapoi pe bunicul nazist în inima sa nu înseamnă și el va deveni chiar un nazist. Ci înseamnă pot văd și uit la soarta dificilă a strămoșului meu fără judecată. La povestea sângelui meu. La viața strămoșilor mei, așa cum a fost. Si este.

În viața ta, în familia ta, cine este exclus?

Dragostea înseamnă a accepta realitatea așa cum este.Wilfried Nelles

Sistemul familial poate fi vindecat de un singur lucru: dacă urmașii au curajul fie fericiți.” (Hellinger)  

Dacă toți cei care aparțin familiei mele, vii și morți, au un loc în inima mea, simt complet. Atâta timp cât chiar și o singură persoană este exclusă, simt incomplet. Când toți vor fi adunați laolaltă în mine, devin liber.” Hellinger 

Te aștept cu drag la constelații individuale, online și offline! 🙏 ✨ ❤️  

 

Trimite mesaj 

💬 Messenger: https://www.m.me/zsolt.ro 

☎️ Tel/Whatsapp: +40751455145  

📧 Email: zsoltsuto around gmail com  


Meditație Răsuflet