Am început să studiez astrologia (și yoga) după ce am trecut deja de 40 de ani, deci acum 8 ani. Până atunci eram pe linia meditației și a budismului zen și tibetan, destul de strict și țeapăn. Nu mi-am căutat o metodă nouă sau o cale spirituală nouă, ci pur și simplu am vrut să înțeleg, după ce am cerut și am primit o analiză profundă de la un astrolog din Cluj. Am vrut să mă cunosc pe mine însumi, cu accentul pe 1. tiparele mele negative pe care le repet, 2, pe rostul existenței mele în această viață, aici și acum, și 3. să înțeleg mai bine lumea și persoanele importante din viața mea. Astrologia este un sistem măreț de cunoaștere, al sinelui și a lumii, dincolo de aparențe.  

Am studiat analizele astrologice detaliate főcute de mine timp de mulți ani, pentru propria mea evoluție, înțelegere și plăcere. Ca un serviciu am început să ofer asta în timpul lockdownului din 2020 când brusc mi-am pierdut toate sursele de venit, și de atunci mă bucur să văd ce frumos evoluează și se manifestă partea asta din mine. Că nu din întâmplare tot spun că face coaching, by default. Adică așa sunt eu fabricat, încerc să scot la lumină tot ce e mai bine din fiecare. 

Deci asta cu astro așa s-a întâmplat în cazul meu. Ceva pe care am început să-l practic doar cu scopuri personale a crescut, devenit altceva, mai mult. Nu mi-am căutat o metodă nouă sau o cale spirituală nouă, și nici un loc de muncă nouă, ci pur și simplu am vrut să înțeleg. Să mă înțeleg. Și să înțeleg lumea ce mă înconjoară. Și asta ofer cu drag clienților care vin la Astro Coaching, online și în persoană la Mureș.  

Astro Coaching online, și offline 

Pe înțelesul fiecăruia, fără să batem câmpii. 
Analiză astrologică detaliată + explicație + coaching ✨ 

Sunt Zsolt și aștept mesajul tău cu drag! ❤️

Meditație Răsuflet