Floarea și fructul

Tocmai asta face constelațiile în abordarea lui Nelles atât de fascinante, că lumea se lărgește, de deschide: ceea ce, în ultimii 40 de ani, am numit constelații familiale se dovedește a fi doar o parte a întregului, nivelul de bază. Hellinger fiind floarea, Nelles fructul.

Miliarde de conexiuni micro și macro. Femei și bărbați, în mii de nuanțe, fiecare demn de iubire în propria sa căutare. Pe unii îi cunosc mai bine sau îi iubesc mai profund, iar printre ei sunt și prieteni spirituali, alături de care mă duc de zeci de ani prin astfel de „locuri”. Și, desigur, în cele din urmă și înainte de toate, Edó, cu ea simt conexiunea cea mai profundă, deși, în aparență, aproape că nici nu ne conectăm. Nici nu știu cum aș putea descrie această legătură sau cum aș putea să-i dau un nume.

Cum recunosc prietenia? Prin faptul că, deși este mereu proaspătă, nu trebuie niciodată să o luăm de la început. Fie continuăm de unde am rămas, fie de acolo unde am ajuns între timp, fiecare pe drumul său și împreună. Separat, pentru că fiecare își urmează propria cale, și împreună, pentru că ne purtăm unul pe celălalt în gând mai tot timpul. Ne gândim unul la altul, ne vorbim, uneori doar în interior, spontan și cu bucurie. Și aceasta este o formă de conectare.

Privită de aici, viața mea de acasă pare un vis, o amintire dintr-o viață anterioară sau paralelă. Exact așa cum simțeam odinioară, privind înapoi spre casă din timpul retragerilor zen de meditație.

Atunci când oameni orientați, mai mult sau mai puțin sincer, spre munca interioară petrec atât de mult timp împreună, în tabere, retreaturi, fie că vrem sau nu, conștient sau inconștient, ajungem inevitabil să vedem mai clar suferința celuilalt, nevrozele lui și strategiile prin care evită confruntarea cu sine. Îl vedem în întregimea lui, în simplitatea lui omenească, uneori înveșmântat în greutatea propriului destin. Perfecțiunea imperfecțiunii umane. Pauzele de țigară, petrecerile de seară și de noapte, glumele din pauza de prânz și conversațiile intime sunt, fiecare în felul lor, modalități de a îmblânzi această penetrare în propria suferință sau, uneori, de a o evita. Nu întâmplător recomandă Edó să nu oferi nici măcar o mângâiere sau o îmbrățișare cuiva care tocmai a ieșit din propria constelație.

Mă conectez și la propria mea suferință cu mai multă claritate. Cu mai multă acceptare și îngăduință. Cu mai multă sinceritate. Văd, de pildă, cum pe cel spaniol îl ridică simplul fapt că este spaniol, în timp ce pe mine faptul că sunt ro-maghiar din Transilvania aproape că nu mă mai ridică deloc, iar faptul că sunt un Sütő, parcă mă trage și mai mult în jos. Și asta pare să fie dat, aproape indiferent de context. Cel venit din Ungaria, la fel, doar pentru că este din Ungaria, pare mai liber, mai relaxat, mai ușor, iar eu, doar pentru că sunt transilvănean, parcă sunt cu atât mai puțin, mai rigid, mai greu. Ca și cum transilvăneanul ar trăi în propriul punct orb și s-ar putea vedea pe sine doar prin ochii celor care nu sunt din Transilvania. Nu a fost niciodată un start egal și, probabil, nici nu va fi. Din fericire - și, mulțumită lui Dumnezeu, mulțumită lui Edó - există momente în care nu mai există nici start, nici competiție. Atunci fiecare începe să strălucească liber în deplinătatea a ceea ce este, spre bucuria celorlalți. Și atunci ne conectăm cu toții: transilvăneni, unguri din Ungaria, spanioli. Liber, într-o comuniune a sufletelor și în bucuria nuanțelor fiecăruia. Viața este cea care ne trăiește pe noi, nu invers.

(Însemnări de la Academia de Vară a Nelles Institut Transylvania, 2026)

Constelații individuale, online și în persoană 🙏 ✨ ❤️

SCRIE-MI UN MESAJ cu încredere!