Har de pe Amazon

 

Vindecarea, schimbarea, în cele din urmă, nu depinde de noi. Așa cum nici înflorirea unei flori nu depinde doar de noi. O putem uda, putem schimba pământul de sub ea, o putem muta într-un loc mai însorit, putem folosi îngrășăminte - însă înflorirea nu depinde doar de acestea. Floarea vieții este dincolo de puterea noastră. Așa cum spunea recent un client într-o constelație online: „Ce mare har este această propoziție.” Deschiderea, vindecarea, sunt în cele din urmă harul lui Dumnezeu. Cel mai mult pot face doar să mă deschid complet către ceea ce viața pune în fața mea, orice ar fi acel lucru. Să mă încredințez pe deplin propriei mele vieți, chiar dacă nu este așa cum mi-aș dori. „Ne dezvoltăm doar prin ceea ce trăim.” (Wilfried Nelles)

Încerc să nu salvez pe nimeni. Nici prieteni, nici rude, nici clienți. Lucrez doar cu adulți. Adulții știu ce vor. Se uită peste prezența mea online, îmi citesc textele, îmi văd fotografiile și videoclipurile și simt dacă e da sau ba. Își fac partea lor de pregătire interioară - cel puțin cei care nu ajung la mine prin recomandare. Citesc feedbackurile clienților. Poate îmi adresează câteva întrebări pe chat, în general tehnice, concise și directe. Cei care caută însă un salvator își doresc conversații preliminare complicate, uneori chiar întâlniri lungi înainte de consultația propriu zisă, în care mă testează pe mine, în care ar trebui să țin o prelegere personalizată ca să îi conving să mă aleagă pe mine de pe marea piață de vindecare spirituală. Să le recit cu voce tare ceea ce deja este în descriere. Iar de multe ori tot ei cer și marile reduceri de preț.

Aceste conexiuni nu se termină niciodată bine. Sunt pierdere de timp pentru toată lumea. Acești clienți sunt, de fapt, non-clienți. Asemenea vechilor prieteni care se îndepărtează și se retrag în zona cunoștințelor îndepărtate. Departe de floarea vieții pe care eu o ud în grădina mea interioară și a cărei frumusețe mă uimește zi de zi.

Există prieteni - mai degrabă ca dintr-o viață anterioară din adolescență - care răspund de aproape treizeci de ani cu rezistență puternică la orice încercare de expansiune a sufletului și a conștiinței. La fiecare impuls al florii vieții de a se deschide, reacționează prin mecanisme defensive obișnuite, desigur inconștient. Mai ales aici, pe aceste meleaguri. În Târgu Mureșul este închis la nivelul doi; aici eroul este cel care îndrăznește uneori să pășească spre nivelul trei, iar nivelul patru este doar o iluzie naivă și amuzantă. La Cluj este altfel: acolo nivelul patru începe deja să apară, că de nivelul trei oamenii încep să se sature.

Diferență dintre orașe care se vede și în cele mai simple lucruri. Cum recunoști nivelul de dezvoltare al unui loc, să zicem al curajului civic? De exemplu, după felul în care oamenii traversează trecerea de pietoni: fug sau merg în propriul lor ritm. „Nu contează unde privim, dacă vedem. Adevărul este pretutindeni.” (Ruediger Dahlke)

Uneori trebuie să spui nu unui client, sau unui prieten. Însă acel nu nu este de multe ori un refuz față de ceva, ci pur și simplu un da spus propriei persoane. Nu este opoziție sau negare, ci o simplă afirmație. Un da. Paradoxul cel mai fermecător al binarității.

Chiar și dincolo de sensibilitatea mea și de povestea mea familială și personală, trăiesc în mine nenumărate împletiri de destin, de intensități diferite. Așa cum trăiesc și în tine. Fiecare dintre ele este o posibilitate pentru conectare, călătorie în timp, ritual și vindecare. Pentru minunata multitudine și extazul existenței umane. Sau, mai simplu și mai precis: pentru iubire.

La nivelul trei, munca de autocunoaștere înseamnă că ego-ul își începe creșterea spre dimensiunea sufletului. Își permite expansiunea. Iar expansiunea înseamnă și că viitorul este mereu aici, în fiecare clipă - așa cum și prezentul este. Acesta este paradoxul timpului. Trecutul însă nu mai e ci doar a fost; această recunoaștere reprezintă munca de autocunoaștere de la nivelul doi.

Cine este responsabil pentru reușita terapiei? Eu, ca terapeut, trebuie să îmi fac bine munca, iar clientul nu poate evita pasiv partea care îi revine. Dar, în cele din urmă, rezultatul terapiei nu depinde direct de niciunul dintre noi. Sufletul nu este un ceas elvețian care poate fi reparat. Clientul nu vine spunând: „asta și asta e problema mea, te rog operează-mă, repară-mă, schimbă piesa și lasă-mă să fug mai departe, pa.” Vindecarea sufletului nu funcționează astfel. Harul nu poate fi comandat de pe Amazon. Vindecarea nu înseamnă eliminarea obstacolelor și dificultăților.

Un fotograf poate fotografia doar ceea ce vede în tine. Degeaba există ceva acolo dacă el nu îl vede - poate doar îl surprinde accidental. Aceasta este diferența dintre un fotograf bun și unul mediocru. La fel și în constelații sau terapie: limitele sunt acolo unde sunt și limitele terapeutului. El te poate însoți doar până unde a ajuns el însuși. Alege-ți cu grijă terapeutul, cui te deschizi. Dar nu este treaba ta să îl bagi la examen.

Acceptarea experiențială a destinului eliberează forța din noi. Dacă nu mă opun realității, primesc puterea ei. Destinul meu nu este responsabilitatea mea - însă acceptarea lui este. Acceptarea ca temelie a oricărei acțiuni. Cosmosul nu este responsabilitatea mea și nu mă împovărez cu asemenea lucruri. Da destinului meu, da la ceea ce este. Și da și la ceea ce nu este - și una, și alta sunt în regulă.

Să stai pe o bancă fără să faci nimic. Viața strălucește și curge, creația infinită care nu se oprește niciodată. Ceea ce există mă învață.

Să stai pe o bancă fără să faci nimic. Și să ai încredere că nimeni nu se va așeza lângă tine cu telefonul pus pe speaker.

Tot ceea ce ne deranjează este expresia suferinței cuiva.

Nu există ieșire. Există doar intrare. Și poate relaxare. Înveți să te relaxezi în timp ce ceea ce este este.

Te aștept cu drag la constelații individuale online și personal în Târgu Mureș și Cluj, iar dacă dorești să participi la constelații în grup:

23 mai la Mureș și 6 iunie la Cluj